Daca inainte de Revolutia din 1989 Romania nu stia ce inseamna depresie (chiar daca se pare ca aveam cateva motive sa fim), aceasta a devenit o tulburare tot mai raspandita: peste 5% dintre romanii de peste 50 de ani au fost diagnosticati cu depresie, in timp ce rata persoanelor intre 18 si 49 de ani se apropie de 3%, ambele procente fiind in crestere. Lucrurile stau mult mai rau in restul Europei, insa. Dintre primele zece state cu cele mai mari procente ale populatiei diagnosticate cu depresiei, sase se afla aici: Belgia, Franta, Olanda, Italia, Spania si Ucraina. Toate aceste state au peste 3% din totalul populatiei diagnosticate cu aceasta tulburare, insa se poate ca numarul sa fie mai mare (lucru valabil pentru toate tarile).

De ce? In primul rand, unii oameni se tem de stigma sociala. Acestia considera ca daca ar recunoaste ca au o problema si au nevoie de ajutor, lumea s-ar uita ciudat la ei si i-ar considera nebuni. O alta categoria este cea a celor care sunt prea orgoliosi sa recunoasca problema, deoarece traiesc cu preconceptia ca este o boala pentru cei slabi, iar recunoasterea ar insemna sa se declare la fel ca ceilalti. A treia categoria este alcatuita din oamenii care nu au destule informatii referitoare la boala. Acestia ar putea sa spuna „ma simt aiurea/trist/nu stiu cum” saptamani sau luni intregi, insa din cauza lipsei de informare, nu sunt constienti de diagnosticul pe care un doctor specializat i l-ar pune foarte usor.

Statele Unite reprezinta statul cu cel mai mare numar de persoane depresive, procentul acestora apropiindu-se de 10%. Alte tari din afara Europei, care au fost numite printre cele mai „depresive” zece tari din lume sunt Columbia, Liban si Mexicul, toate trecand de 5%; Columbia are al doilea cel mai mare numar de persoane depresive din afara Europei, cu un procent de aproape 7% din totalul populatiei.