Atat de multi romani sunt microbisti. Intreaba trei barbati si probabil ca macar unul este fan infocat Steaua sau Dinamo. Eventual, mai gasesti fani Rapid, Universitatea Craiova, CFR Cluj, Unirea Urziceni … . Ideea este ca nici nu ai prea multe echipe cu care sa tii, asa ca vechea lupta care se da intre Steaua si Dinamo va continua mult si bine. Ceea ce ma intreb eu este: de ce sunt romanii atat de microbisti? De exemplu, tara noastra a participat de 14 ori la UEFA, la fel de multe ori ca state ca Spania, Franta, Irlanda, Norvegia, Danemarca, Polonia, Ungaria, Austria, Bulgaria si Turcia. De cate ori am castigat? Nu foarte des, in timp ce Spania si Germania domina.

Cele mai de succes echipe din istoria UEFA sunt Germania si Spania, ambele castigand cate trei campionate, Spania stabilind un record cand a castigat doua campionate consecutive, cel din 2008 si cel din 2012. Franta se afla pe locul secund cu doua titluri, in timp ce Uniunea Sovietica (Rusia de astazi), Italia, Cehoslovacia, Olanda, Danemarca si Grecia au castigat toate cate o data. Uitandu-ma la calificari Euro 2016, observ ca Romania este in grupa F cu 13 puncte si ma intreb cum va sta situatia pana la final.

Asa ca ajungem sa tinem cu alte echipe, in ciuda violentelor de pe stadioane, cand microbistii se lupta cu pumni, lanturi si bate pentru a stabili ei intre ei care echipa este mai buna – mentalitate de Neanderthal, fara indoiala. Steaua este echipa mai buna din Romania, castigand 25 de titluri in Campionatul National, fiind singura echipa de fotbal din Romania care a castigat Supercupa Europei; pe locul doi se claseaza FC Dinamo Bucuresti, care are 18 titluri nationale, in timp ce Rapidul se afla pe locul opt in clasamentul total al Ligii I, dupa echipe destiintate de mult, ca Venus Bucuresti sau Chinezul Timisoara. In ciuda faptului ca aceste doua echipe nu mai exista, Rapidul tot nu a reusit sa le depaseasca.

Deci, de ce ne agitam atat de tare pentru fotbal? Inteleg fascinatia in tari ca Spania sau Brazilia, tari care se bucura mereu de succes in campionatele de fotbal, insa in Romania? Din anii 1980 tara noastra nu a mai reusit un rezultat spectaculos sau macar notabil in cadrul cupei UEFA, insa cu totii speram. Pana vom avea un motiv adevarat sa speram, ce-ar fi sa ne bucuram si sa incurajam mai mult alte sporturi, in care chiar ne remarcam, insa care nu primesc decat doua-trei minute din totalul programului de stiri din sport?